Spuneam in postarile anterioare ca trebuie sa ma stapanesc sa nu mai fumez daca simt nevoia?
Ei bine, si colegii m-au vazut… Si, de fapt, eu sunt cea mai surprinsa. Am cumparat pachetul ala pe 25 mai si din 20 de tigari mai am 10. Doua le-am dat unor colege, deci 8 am fumat eu. Ma simt murdarita de un viciu oribil. Si totusi nu am curajul sa arunc nici pachetul si nici bricheta. Nu inteleg de ce. Si nu stiu ce voi face pe viitor.

Poza: copyright Dia Ungureanu

N-am mai scris de ceva timp pe aici… Si s-au intamplat fel de fel de chestii de cand am scris ultima data…
Cel mai important este ca s-a terminat scoala. Din nou m-a luat prin surprindere trecerea atat de rapida a timpului. Se dovedeste ca Alex a avut dreptate cand a spus-o. Totusi, observ ca pe el nu reusesc sa il uit. Nu am mai vorbit de doua saptamani si in ultimele nopti il visez tot mai mult. Azi-noapte, de exemplu, l-am visat numai pe el din cate imi aduc aminte. Si pe Deia… Mereu pe langa el.
Uneori ma gandesc daca nu cumva paranoia mea exprimata l-a indepartat de mine. Pardon, l-a facut sa se indeparteze de mine. Alteori ma gandesc ca de fapt el este cel care n-a facut decat sa ma minta de la inceput si eu fiind atat de sigura ca nu-mi va putea face rau pentru ca si el a fost ranit de atatea ori, mai ales de fostele prietene, nu ma va putea rani… Gresit!
Ma tem ca nu-mi va trece deloc asa usor atasamentul meu pentru el. Si sincer nici nu inteleg de ce ar trebui sa-mi treaca. Ok, ne-am despartit, dar trebuia sa fie chiar asa de urata despartirea? Sa nu ne mai vorbim deloc? Chiar cred ca puteam ramane amici, ca la inceput.
Totusi, ceea ce am uitat eu a fost faptul ca l-am cunoscut pe net si trebuia sa fiu atenta la avertismentele vocii mele interioare care imi spunea neincetat ca din nou ma voi apropia de cine nu trebuie. Dar, asta e! Alta experienta in plus, alt hop pentru maturizarea mea.

In sfarsit, am aflat ca Massive Attack vin in Bucuresti. Sunt super fericita si de abia astept sa aflu de unde si cand o sa pot sa-mi cumpar bilet! Prima data cand am citit, am fost atat de uimita incat imi tremurau degetele pe tastatura. Nu stiu… simt ca e ceva pozitiv in legatura cu concertul asta, la care trebuie sa ajung!

Clasa a 11-a s-a terminat oficial si am luat cea mai mare medie a mea de pana acum. Nu o spun care, pentru ca nu e cine stie ce, insa e bine pentru mine. Desi eu calculasem ca fiind mult mai mare, s-a dovedit ca lenea mea de pe intreg parcursul anului si-a spus cuvantul. Nu a contat cat de mult am tras in ultimele zile, tot prost a fost. Nu, nu prost, ci mai prost decat mi-as fi dorit! Acum ramane sa ma relaxez, sa intru cu totul in spiritul vacantei de vara si sa ma apuc apoi de citit chestiile pentru clasa a 12-a, ca sa nu mai raman in urma. Mama deja a vorbit cu profa de romana, ca sa incep meditatiile din vacanta asta… tot ce sper eu este sa am o luna libera la dispozitie, pentru ca apoi sa ma pot concentra (in ciuda caldurii oribile de afara) pe ceea ce am de facut.

Oficial, cred, pot spune ca sunt in clasa a 12-a. Of, Doamne! Suna groaznic!

Poza: copyright Lazar Robert

Desi l-am mai vazut de vreo 3 ori, m-a ignorat complet. Trecea pe langa mine si nu-mi adresa nici un cuvant in schimb ce cu celalalte colege ale lui se hlizea neincetat!
Astazi, dupa sustinerea diplomei, l-am intrebat ce il determina sa se comporte asa. Mi-a raspuns ca nu mai poate sa suporte ca sunt mereu unde este el, ca il sufoc, ca i-am invadat intimitatea si ar fi mai bine sa nu mai vorbim deloc. “O sa treaca repede timpul, o sa vezi…” si “Tu inca ma mai placi stiu sigur, dar eu NU. Nu in sensul ala, deci chiar nu pot. Macar sunt sincer!”. Ceee?
Nu mi se pare normal ca asa cum a spus el “a trecut prea putin timp de cand ne-am despartit si nu pot vorbi normal cu tine” sa fie si ceea ce trebuie. Stresul a pus stapanire pe el, ori imi ascunde ceva. Ori… Nu stiu. Nu neg ca am o mare parte din vina, pentru ca mereu exagerez si sunt sufocanta fiind extrem de incantata de nou, de oameni noi, de senzatii noi etc. insa nu mi se pare corect comportamentul lui! Nu pot sa accept sa ma ignore complet! Vreau… Vreau sa treaca timpul mai repede. Mereu timpul rezolva situatiile si am stiut de la inceput ca risc foarte mult legandu-ma de un om cu atata stres. Dar ce sa fac? Mereu atrag numai persoane cu probleme. Si chiar am crezut ca ma place. Mai bine nu mai comentez, pentru ca nu-mi face bine. Chiar nu-mi face!

Ieri, dupa ce am plecat de la “ultima” noastra intalnire … nici nu stiam cum sa reactionez … Stiam ca trebuie sa fac ceva. Ceva care sa ma trezeasca la realitate si sa-mi spuna “GATA! NU MAI E!”.
Singurul lucru pe care l-am gasit a fost sa ma descarc cumparandu-mi ceva care sa-mi faca rau. Mi-am luat o bricheta si un pachet de tigari Virginia Slims. M-am luptat ceva cu bricheta pentru ca nu reuseam sa o aprind si m-am si lovit la deget din cauza ei, dar pana la urma am fumat doua. Senzatia aia … din nou. Mmmm. Stiam ca nu e bine si intr-un fel ma simteam bine pentru ca ma gandeam la el. Nu mai aveam forta sa plang pentru ca plansesem doua zile cand doar intuiam ce voia sa-mi spuna.
Acum am pachetul si bricheta … Am vrut azi sa vand cuiva bricheta, dar toti colegii din jur, cei care fumau, aveau brichetele lor. M-am lasat pagubasa. Sper ca mama sa nu gaseasca pachetul. Sper din nou sa nu mai simt nevoia sa ma descarc fumand. Sper din nou sa nu termin pachetul si chiar sa-l arunc la cos imediat cum gasesc o ocazie potrivita. Maine poate.
Nu stiu cum dar simt doua nevoi. Sa fumez, adica sa-mi fac rau si sa mananc, adica sa-mi fac un mare bine! Mereu am fost asa … treceam de la o extrema la alta incredibil de repede. Problema este ca am auzit ca tigarile te fac sa nu mai ai pofta de mancare si de aceea slabesti. Of, eu vreau sa mananc. Am renuntat chiar si la a-mi papa unghiile numai ca sa … nici nu stiu de ce. Vreau sa schimb ceva la mine. Vreau sa simt acea schimbare si chiar si faptul ca nu mi-am mai papat unghiile de 4 zile este CEVA! Dar nu mai vreau sa cad prada tentatiei cu tigarile. Nu e bine!

Ne-am despartit.
De fapt, nu. El s-a despartit de mine. Eu inca nu reusesc sa ma gandesc “gata, realitatea este ca nu mai esti cu el si trebuie sa te comporti diferit, indiferent, sa il dai dracului”. Nu pot! Simt ca am ceva prea puternic pentru el, ceva ce nu stiu daca e iubire si nici nu stiu daca vreau sa fie.
De cand ne-am decis sa fim impreuna (si asta probabil din cauza nerabdarii si incantarii mele de fiecare data cand il vedeam) m-am simtit destul de nepregatita pentru vreo relatie de apropiere. Insusi faptul ca imi atingea mana, ca isi apropia obrazul de al meu .. dar cand apropierea a devenit distantare am suferit si stiam ca intr-un final se va sfarsi. Dar nu reusesc sa inteleg de ce. Nu vreau sa inteleg. Nu simt ca motivele pe care mi le-a spus ca le-ar avea sunt cele reale.
Of … Il vreau langa mine.

De fiecare data cand o vad pe Silvia mi se face pofta de tigari. Ieri i-am cerut doua si le-am fumat cu placere si putina frica. Stiam ca nu e bine, mai ales pentru ca simt ceva nou in legatura cu prima senzatie dupa ce tragi fum. Mi-e pofta, dor, dar las in urma tristetea si plansul. Am nevoie sa simt din nou tentatia aia … si stiu ca nu e bine!
Astazi, speram sa il vad pe baiatul ala din a 9-a si in acelasi timp speram sa nu-l gasesc. Nu l-am gasit. Fuck! Vreau sa-l vad ca sa ii inapoiez tigara pe care am rupt-o. Nu am procedat corect. In ideea de a lua o amintire de la el, luni, am luat o tigara si cand a refuzat sa mi-o aprinda, i-am rupt-o in fata ca “sa-l fac sa sufere”. Penibil. Of, Doamne!

Vreau sa fumez … vreau, vreau, vreau sa fumez! Nu, nu sa ma apuc, ci sa mai fumez o data. Mi-e dor de senzatia aia … Si stiu ca nu e bine!

De cate ori te-ai gandit cum ar fi fost lumea daca nu te-ai fi nascut?
De cate ori te-ai atins gandindu-te ca intr-adevar existi si a venit vremea sa faci ceva cu adevarat valoros in viata asta care este singura ta sansa?
De cate ori te-ai gandit cat de mult s-au straduit parintii tai sa te faca sa fii asa cum esti acum? Pentru ca vrei sau nu sa recunosti, daca nu erau ei asa cum au fost, nu ai fi gandit astazi asa cum gandesti. Nu te-ai fi comportat asa cum o faci. Asta poate fi si un lucru bun dar si unul rau. Cum ti-a fost norocul… nu? Dar nu crezi ca ar fi cazul sa incepi sa-ti faci viata cu adevarat valoroasa? Si sa o faci si pe a celor din jurul tau sa prinda sens langa tine… Uneori mi-e atat de greu… Oare cat de greu este sa nu faci nimic? Sa lasi timpul sa treaca pe langa tine, sa hotarasca el cat sa stai pe loc si cat nu… E oribil sau dimpotriva e minunat? Poate nici macar nu vorbim in cuvintele care trebuie. Poate nici macar nu stim ce vrem… Dar pentru a stii ce vrem nu ar fi cazul sa incercam sa facem ceva pentru a ne da seama ce vrem cu adevarat pentru noi? De ce sa lasam timpul ori persoanele de langa noi sa ne influenteze, cand noi singuri am putea sa deciem? Stim ca totul este o optiune. Stim ca putem sa alegem si totusi nu facem asta. Lasam ca momentul sa treaca chiar daca stim ca exista posibilitatea ca alt moment potrivit sa nu se mai iveasca. Si la sfarsit ne intrebam cu ce-am gresit, fara sa avem curajul sa recunoastem ca singurii vinovati suntem noi insine. Ne place sa dam vina pe ceilalti, fara sa ne gandim cate alte probleme mai au si fara ceea ce le punem noi pe umeri.
De ce suntem rai? De ce ne place sa ocolim momentele bune, in schimb pe cele rele le strangem in brate ca si cum ne-ar fi prieteni? De ce nu avem curaj in problemele care conteaza cu adevarat? De ce suntem lasi in ceea ce priveste problemele care ne influenteaza destinul? De ce nu credem ca numai noi suntem cei responsabili? De ce?
Fiecare este altfel. Fiecare trebuie sa-i accepte pe ceilalti, fara insa sa fie in stare sa accepte situatiile proaste. Fiecare are un destin. Fiecare are problemele lui pe care trebuie sa le rezolve pentru a trece la un nivel superior. Dar cine sunt aceia care au curajul sa treaca mai departe, fara sa cada tentatiei de a sta pe loc numai pentru a fi alaturi de ceilalti? Cine are curajul sa-si infrunte destinul de unul singur?

eu (5/19/2008 1:03:31 AM): in ciuda faptului ca zici ca esti perfectionist, uneori cedezi asa usor …
el (5/19/2008 1:03:52 AM): de asta sunt asa de paradoxal
el (5/19/2008 1:03:57 AM): plin de contradictii
el (5/19/2008 1:03:58 AM): 8-|
eu (5/19/2008 1:05:46 AM): poate nu-i vorba numai de asta
el (5/19/2008 1:06:24 AM): dar despre ce anume ?
eu (5/19/2008 1:06:53 AM): ai prea multe pe cap si nici nu mai stii ce te intereseaza intr-adevar. si lasi sa treaca … si trece de tot
el (5/19/2008 1:10:55 AM): nu ai de unde sa sti cu siguranta
eu (5/19/2008 1:11:44 AM): nu stiu
eu (5/19/2008 1:11:52 AM): e intrebarea pe care mi-o pun
eu (5/19/2008 1:12:22 AM): tu stii ?
el (5/19/2008 1:13:18 AM): nu
eu (5/19/2008 1:14:59 AM): dar ceea ce faci … sau nu faci … confirma
el (5/19/2008 1:16:22 AM): nu pot confirma tot timpul
eu (5/19/2008 1:17:52 AM): cum nu?
el (5/19/2008 1:18:31 AM): hmm pai mai tot timpul oscilez intre optiuni si decizi
eu (5/19/2008 1:19:17 AM): si cu ce alegi?
el (5/19/2008 1:20:38 AM): depinde
eu (5/19/2008 1:21:22 AM): de exemplu?
el (5/19/2008 1:22:25 AM): poate ca uneori nu aleg…alegerile sunt facute pt mine poate alteori sunt ceva mai impulsiv
eu (5/19/2008 1:23:16 AM): pai si cand nu alegi … lasi sa treaca. si tot amani
el (5/19/2008 1:24:09 AM): cateodata da
el (5/19/2008 1:24:11 AM):
eu (5/19/2008 1:24:37 AM): nu te gandesti la ceva anume cand zici asta?
el (5/19/2008 1:25:03 AM): nu neaparat
el (5/19/2008 1:25:07 AM): ma gandesc la mai multe
eu (5/19/2008 1:28:55 AM): voiam doar sa vad din perspectiva ta
eu (5/19/2008 1:29:22 AM): plus ca anumite chestii pe care ti le spun uneori am senzatia ca ar trebui sa mi le adresez

Sunt unele discutii care imi deschid ochii. Si nu stiu, dar ma bucur cand discut despre anumite lucruri cu persoanele care ma intereseaza in mod special.

Am mentionat ca fac colectie de tigari? Oh, pai cam asa este. Cand prind vreun coleg mai simpatic care fumeaza, ii cer o tigara, scriu numele lui pe ea si o pastrez in dulap. Adevarul este ca asta era intentia, dar pana la urma nu am mai pastrat decat una de la Razvan, pe care am si scris numele lui si data. Din 22 aprilie daca nu ma insel.
Problema este ca mama a descoperit azi o tigara la mine in buzunar… mdeah. Din gluma in gluma m-a facut sa rad venindu-mi cu o replica de genul “tocmai tu care erai asa anti-fumat”… Oricum, nu cred ca mai conteaza. Acum macar stie sau isi imagineaza ca stie si nu o sa mai tremur la ideea ca afla ca am fumat alea trei tigari. Si apoi erau light, n-am simtit nimic (aproape) si n-a avut deci nici o importanta! Hai ca am plecat de aici!

Azi dimineata l-am visat pe E.
Imi aparea clar in minte imaginea lui Kenshin, ba chiar tin minte ca ii scrisesem ceva si asteptam sa-mi raspunda si m-am ofticat cand m-am trezit si n-am mai putut sa vad ce-ar fi raspuns. Poate ‘ofticat’ nu e cuvantul corect. Mai degraba am fost terifiata la gandul ca am putut sa il bag in seama chiar si dupa tot ce s-a intamplat. Mi-e groaza numai cand ma gandesc la cat de idioata am fost ca m-am bagat singura in gura lupului. Mi-e groaza ca inca exista acest om si mi-e groaza gandindu-ma ca undeva in adancul mintii mele el mai exista. Altfel… altfel nu l-as mai fi visat. Oare e un semn? Totusi, sper ca pe viitor sa ignor toate semnele care ma duc cu gandul la acest monstru. Nu vreau sa mai existe deloc in capul meu. Il urasc!